Ce bem

Cezar Ioan: Opt soiuri de care te vei îndrăgosti în România și nicăieri altundeva

Vinul, pe actualul teritoriu al României, a fost prezent de ~7.000 de ani, pornind de la complexa cultură neolitică de la Cucuteni, cu centrul în Moldova de azi și întinsă timp de 17 secole pe 350.000 kmp (~5.200 – 3.500 î.Hr.).

Author: Cezar Ioan
© Personal archive

© Alina Iancu

Vinul românesc e însă și unul dintre cele mai moderne. A fost modelat așa de Marea filoxeră din secolul XIX (care a distrus majoritatea viei din Lumea veche), apoi de două războaie mondiale și 45 de ani de comunism. După care a urmat „transfuzia” de fonduri europene, care i-a permis reconectarea la modernitate. Regăsim astfel, azi, vinuri uimitoare din România – din soiuri autohtone vechi sau introduse recent. 


Feteasca Neagră, nava amiral a tradiției 

Geneza îi e pierdută în negura timpurilor, dar concluzia pare certă – soiul e originar din Moldova românească de azi. Feteasca Neagră dă naștere în toate regiunile viticole românești unor vinuri cu calitate și personalitate distinctă. Se prezintă cu o culoare roșie de intensitate medie, cu tente rubinii la tinerețe, și cu arome de prune uscate, cireșe și note vegetale, uneori însoțite de piper sau tutun. Rar, în climate (Dealu Mare) și ani mai favorabili, produce vinuri mai opulente. Evoluează bine la învechire timp de 5 – 7 ani, deși sunt întâlnite și perioade mai lungi. După datele la care am avut eu acces, doar ~3.000 ha sunt cultivate la noi cu acest soi. 


Negru de Drăgășani, ultimul dar nu și cel din urmă Particula „de Drăgășani” poate indica un soi vechi, dar a fost omologat abia în 1993, ca încrucișare din două soiuri între timp rar întâlnite, Negru Vârtos și Saperavi (unele surse vorbesc, însă, despre Novac). Chiar dacă abia numără câteva zeci de ha la nivel național, aromele sale (cele mai clare sunt fructele negre de pădure), taninurile catifelate și caracterul său expresiv, împreună cu o evoluție frumoasă la sticlă, îl indică drept un soi de mare viitor pentru oenologia românească. Chiar dacă e „de Drăgășani”, soiul se simte excelent în Dealu Mare, unde deja a dat naștere unui vin etalon. 


Feteasca Albă, distincție prin finețe 

Tot în Moldova are originea acest soi autohton (cu siguranță prefiloxeric), dar azi poate fi regăsit în toate regiunile viticole românești și în câteva țări vecine. Este încă neclar dacă provine dintr-o mutație de Fetească Neagră sau invers – cert e că plantațiile cu acest soi sunt mai răspândite la noi – ~10.000 de ha, adică puțin peste 11% din total, potrivit datelor oficiale disponibile. Vinurile din Fetească Albă au o prospețime naturală moderată și se disting prin arome delicate la tinerețe (flori albe, flori de viță de vie, citrice), mergând până la impresii de piersică, fân sau chiar miere, după o învechire de 3 – 4 ani. 


Feteasca Regală, suverana modernă 

Un soi despre care s-a crezut până anul trecut că nu are un secol (se considera că abia în anii ’20 ai secolului trecut a apărut, în zona Transilvaniei, din încrucișarea Grasei de Cotnari cu Feteasca Albă), dar despre care ultimele cercetări arată că nu Grasa, ci Frâncușa îi este genitor, cu câteva decenii anterior. Între timp, Feteasca Regală a dobândit mare succes: astăzi acoperă ~16% din suprafața totală cu viță-de-vie de la noi. Are o productivitate medie 15 tone / ha, adaptabilitate bună la diferite climate, caracteristici olfactive și gustative bune. Aciditatea îi conferă prospețime, aromele de flori de câmp, mere și citrice sunt puse în valoare de o corpolență bună, în care taninurile mai prezente decât la alte soiuri albe îi asigură și o durată medie de păstrare la sticlă, când e vinificat cu grijă. 


De Zghihara de Huși pariez că veți mai auzi 

Originea acestui soi prefiloxeric e clară după nume. Și azi, cultivarea e limitată la regiunea de origine. E soiul pe care aș paria că poate lansa o nouă modă. Chiar și când se urmăresc producții mari (15 – 20 tone / ha) se distinge de orice alt soi prin aciditatea – de-a dreptul vibrantă, dură chiar – care-ți lasă gura apă, și prin ușurința cu care „se cere” băut. Până când un enolog va demonstra contrariul, „zghiharele” sunt excelente tinere – de sine stătătoare sau alături de mâncăruri ușoare. Merele verzi și măcrișul sunt printre aromele acestui soi altminteri neutral. 


Tămâioasa – nu atât de românească – e parte din ADN-ul național 

Departe de România originile acestui Muscat, dar cu câtă fervoare se consumă la noi! Asta și vechimea sa incontestabilă în regiunea Moldovei, l-au făcut printre cele mai populare din țară. Pentru că aromelor sale (flori de salcâm, trandafir, fagure) le stă mai bine pe un suport gustativ demidulce sau dulce, cele mai răspândite vinuri din Tămâioasă au fost din categoriile entry level și high end – la mijlocul intervalelor de preț/calitate fiind greu de găsit „tămâioase” memorabile. Tendința pare să fie „asamblarea” soiului cu altele neutrale, ca să rezulte vinuri răcoritoare și nu atât de aromate. 


Busuioaca de Bohotin nu încetează să uimească Parte și ea a familiei de Muscat-uri, Busuioaca și-a consolidat numele „de Bohotin” așa încât, deși nu avem vreo dovadă că ar fi un soi autohton, a ajuns să fie considerat astfel. E iubit și consumat cu o frecvență care-l „românizează”. Soiul e întâlnit mai mult în Moldova și în Dealu Mare. Aciditatea bună și aromele intense de trandafir, busuioc și frăguțe i-au făcut pe enologi să-l ofere mult timp doar demidulce sau dulce. Acest lucru s-a schimbat în ultimul deceniu, când au apărut tot mai multe „busuioace” seci și demiseci (pe care eu le prefer). Mă încântă mereu uimirea celor care fac pentru prima dată cunoștință cu acest soi. 


Crâmpoșia – de la daci la selecția anilor ’70 

Literatura de specialitate vorbește despre origini pre-romane ale acestui soi în zona Drăgășanilor. Tot aici, în anii ’70 ai secolului XX, ar fi avut loc ameliorarea soiului, astfel încât să poată poleniza fără să fie nevoie de plantarea lui împreună cu un alt soi local, Gordană (din păcate foarte rar întâlnit de atunci). De aici titulatura de „selecționată” menționată pe majoritatea sticlelor de Crâmpoșie disponibile azi. Produce „exemplare” cu o bună prospețime dar și cu anumită mineralitate, aromele cele mai întâlnite fiind pere, citrice, mere și cireșe galbene. Nu învechește spectaculos la sticlă mai mult de 3 – 4 ani.



*******

Autor invitat: CEZAR IOAN, Vinul.ro

Cezar este jurnalist, fondator al revistelor Vinul. ro (2005) și Connaisseur (2002). Coautor al volumelor „Ghidul Vinul.ro” (2010, 2011, 2012) și „Gastronomie românească de secol XXI” (2017). Printre alte concepte inițiate: „Premiile de excelență Vinul.ro”, „Forumul Vinul.ro, „Cercul de Fetească”, „Anotimpurile vinului” (campanii de promovare a consumului de vin în restaurante, din 2011).