Evenimente

Gault&Millau va lansa ghidul de vinuri românești 2019

Pe 27 noiembrie, Gault&Millau va lansa ghidul de vinuri românești 2019. Prima ediție a ghidului de vinuri include 152 vinuri românești de la 63 crame locale.

După ghidul gastronomic, lansat în mai 2018, care a inclus 141 restaurante și localuri POP din București și alte cinci orașe și a devenit o referință pentru piața de gastronomie locală, Gault&Millau anunța că va lansa un nou ghid pe piața locală – dedicat vinurilor românești.


Oriunde este prezent în lume, Gault&Millau face recomandări experte și promovează tot ce este relevant pe plan local. Astfel, pe lângă ghidul gastronomic care apare în fiecare țară din rețea, ghidul de vinuri are o tradiție de peste 20 de ani în Germania și Austria, ghidul de șampanie din Franța este apreciat de cunoscatorii din domeniu iar ghidurile de bere și, respectiv, ciocolată din Belgia reprezintă un instrument ideal în descoperirea de produse artizanale.


Lansarea ghidului Gault&Millau a vinurilor românești va avea loc pe 27 noiembrie, în cadrul unui eveniment dedicat în care se vor anunța clasamentul și premiile Gault&Millau România pentru 2019. În această primă ediție a ghidului sunt incluse 152 de vinuri românești de la 63 de crame locale.

 

‘Ghidul prezintă o selecție a celor mai bune vinuri românești într-un context internațional prin metodologia și echipa de evaluatori implicate. Sperăm astfel să contribuim la promovarea unui produs local valoros și cu un imens potențial: vinul românesc.’ declară Ștefan Mortici, co-CEO Gault&Millau România.

 

Metodologia ghidului de vinuri românești Gault&Millau România 2019

 

Metodologia a presupus trei etape principale, precum și colaborarea cu o echipă de experți locali  pentru etapele de pre-selecție si cu o echipă de experți internaționali pentru etapa de evaluare.

 

Astfel, în prima etapă s-a realizat o listă lungă a vinurilor românești de aproximativ +1000 referințe cu sprijinul lui Sergiu NEDELEA (somelier) și Rob MARSHALL (consultant, WSET).

 

Cei doi experți locali au făcut apoi o selecție de 220 de etichete în a doua etapă, plecând de la lista lungă de +1000 de referințe. Criteriile de selecție în această etapă au fost reprezentativitatea soiurilor, specificul local și regional, dimensiunea cramelor și calitatea recunoscută pentru anumite vinuri, vechimea vinului, disponibilitatea pentru achiziție/ consum.

 

A treia etapă, evaluarea, a fost realizata de o echipă de experți internaționali formată din Ana SAPUNGIU (Master of Wine), Caroline GILBY (Master of Wine) și Isa BAL (Master Sommelier).

Titulaturile de Master of Wine și Master Sommelier sunt cele mai înalte distincții pe care le poate obține un expert în lumea vinurilor (sunt mai puțin de 400 de MW și mai puțin de 400 MS la nivel internațional), asigurând astfel cel mai înalt nivel disponibil de experienta și etică de lucru. Pe lângă cunoștintele tehnice, la fel de importantă a fost selectarea în vederea evaluării a unor experți fără absolut niciun fel de legătura comercială (prezentă sau trecută) cu producătorii locali de vinuri.

 

În vederea evaluării vinurilor, echipa de experți internaționali a aplicat metodologia internațională Gault&Millau și a atribuit astfel scoruri aferente fiecărei etichete în urma unor degustări desfășurate în mai multe runde. Degustarile au fost ’semi-blind’, evaluatorii neștiind etichetele, având însă la dispoziție informații despre varietățile de struguri din vin și despre anul de producție

 

Scorul minim de intrare în ghidul de vinuri românești Gault&Millau a fost de 80/100 pentru vinurile POP (accesibile, cu un raport bun calitate/preț, preț sub EUR 10) și +84/100 pentru segmentul principal din ghid (producție recentă & etichete mai vechi). Dintre cele 152 de vinuri de la 63 incluse în selecția 2019, 130 de vinuri sunt în segmentul principal și 22 de vinuri POP, acoperind astfel o gamă extinsă de soiuri, metode de vinificație, regiuni geografice și ani de producție.


*******************************

Despre Gault&Millau – Ghidul Galben

Gault&Millau este primul ghid internațional gastronomic care a intrat pe piața românească.

Ghidul a fost publicat mai întâi în Franța acum 50 de ani de doi jurnaliști pasionați - Henri Gault și Christian Millau - și s-a făcut cunoscut prin susținerea reprezentanților noii bucătării franceze precum Paul Bocuse sau frații TroisGros. În timp, ghidul a cunoscut un success internațional, Gault&Millau fiind acum prezent în peste 30 de țări și 6 continente.

În România, Gault&Millau a publicat în mai 2018 primul ghid local gastronomic – o selecție de 141 restaurante și localuri POP din București și alte cinci orașe din țară. Atât ghidul, cât și premiile anunțate la gala de lansare a acestuia au devenit o referință pentru piața de gastronomie locală.


Contact

Pentru mai multe detalii despre Gault&Millau România ne puteți contacta la comunicare@gault-millau.ro.