Parteneri

Meniul de toamnă by Nespresso: Voilà

Odată cu venirea toamnei, s-au schimbat și meniurile restaurantelor. Așa că, împreună cu Nespresso, lansăm în acest final de noiembrie o serie dedicată acestor meniuri noi, cu obiectivul declarat de a afla ce povești se ascund în spatele alegerii unui ingredient sau a unei rețete și ce asocieri se pot face cu farfuriile-star.




Meniul de toamnă de la Voilà, „povestit” de Radu Dumitrescu, chef&proprietar: „Urban, creativ românesc, copilăros, simplu, tăios, sincer, cu sunet de Edith Piaf”. Care i-au fost sursele de inspirație? Amintirile. Ingredientele cumpărate din piață și de la producători locali. Oamenii.

Felurile lui preferate sunt cele din pește, pentru că surprind cine este cu adevărat - un băiat simplu de pe malul Dunării.

Asocierile pe care le face Radu sunt, însă, departe de a fi simple. Crema de gulii cu icre și gălbenuș ars la torță este un exemplu perfect în această privință: gustul de pește este accentuat prin mai multe niveluri de texturi (crocant, cremos, cleios) și de ingrediente (icre de păstrăv, crap afumat), creând astfel o experiență surprinzătoare și memorabilă.


[Recomandarea Chefului]  Puteți savura crema în pairing cu Espresso Origin Brazil, în pahar special Nespresso Reveal by Riedel, varianta Mild. Cunoscute pentru textura lor fină, notele ușor dulci ce ne amintesc de miere și parfumul lor, boabele Bourbon își exprimă tipicitatea în acest sortiment aducând un tribut țării de origine – Brazilia. Finețea acestui sortiment Nespresso îmblânzește accentele tari, acvatice, și amplifică onctuozitatea gălbenușului ars la torță.

O mențiune specială merită și ciocolata cu caramel sărat, trufe din Transilvania și smochine, un desert complex, care aduce în prim-plan unul dintre ingredientele toamnei: trufa neagră românească.


[Recomandarea Chefului] Puteți să savurați acest desert alături de un Ristretto în pahar Nespresso Reveal by Riedel, varianta Intense. Ristretto by Nespresso nu mai are nevoie de nici o introducere, reprezintă un clasic complex și emblematic, extrem de popular. Notele sale distinctive de pudră de cacao, la care se adaugă tușele intense de prăjire, sunt acompaniate de arome fine lemnoase care reușesc să echilibreze aroma puternică a trufelor.