Ce bemParteneri

[Partener Gault&Millau] Domeniile Averești

Tot ce este mai bun din podgoria Husi – Numai aici, in Moldova cea vesela si generoasa, tara a basmelor si a legendelor, se puteau naste vite nobile romanesti precum Zghihara si Busuioaca, adevarate bijuterii ale patrimoniului oenologic romanesc vechi.









"Lumea Noua a vechilor vinuri romanesti“

 

Sunt locuri in Romania unde frumosul, romanticul și traditia se întrepătrund, dând naștere unui veritabil izvor de emoții și trăiri.

Domeniile Averesti este unul dintre acestea, este zona in care se transpune povestea vinului de legenda în realitate.

In fiecare pahar de vin Domeniile Averesti, este o nota a pasiunii, condimentata de noi provocari și noi descoperiri, o frumoasa poveste de dragoste.

 


Originea

La Averesti povestea incepe in urma cu mii de ani, in vremurile in care bunul cel mai de pret al oamenilor era roadele pamantului.

Aici, via are radacini adanci, cresterea viei fiind parte a culturii locului inca de acum 5000 de ani, din perioada celei mai vechi culturi atestate, cultura Cucuteni.

Insemnari despre vinurile de aici gasim in manuscrisele cronicarilor, iar Dimitrie Cantemir in Descriprio Moldavie scria “…mai bune decat alte vinuri europenesti, si chiar decat vinul de Tokaji”.

 

In 1874 boierul Stefan Negruzzi impreuna cu talentatul oenolog francez Renee Faure, au intuit ca terroir-ul zonei este unul aparte si au inceput sa integreze concepte si practici de viticultura moderna.

Celor doi se datoreaza renasterea soiurilor vechi romanesti, Zghihara si Busuioaca, precum si introducerea soiurilor frantuzesti, Merlot, Cabernet sau Aligote.

Eforturile le sunt rasplatite, in anul 1900, la Averesti se gasea cea mai moderna podgorie a Romaniei care concura cu cele mai bune din Franta. 

„Boierul Ștefan Negruzzi, scolit la Paris, a fost unul dintre cei mai valoroși horticultori ai noștri. El a înființat podgoria de aici, de la Averești - prima podgorie irigată din țară. Avea un sistem care funcționa prin “lovitura de berbec”, adus din Germania. La 1900, cand nu exista electricitate”

 

In semn de respect, in fiecare an, o sticlă din primul vin obținut este îngropata în locul cel mai răcoros al pivniței, ofrandă adusă plantațiilor si celor ce au muncit aici de-a lungul vremii

 


Domeniile Averesti - povestea unei pasiuni

Incepand din 2010, la Averesti a inceput revigorarea viticulturii la standarde de exceptie.

Replantarea viilor pana la un numar de 650 de hectare de vita nobila in prezent, construirea unei crame ultramoderne si formarea unei echipe de oenologi si viticultori experimentati, specialisti de inalta clasa, vorbesc despre pasiunea si dedicatia echipei de la Averesti.

 

In arealul Domeniilor Averesti avem plantate soiuri distincte in parcele separate, ceea ce ne permite obtinerea unor vinuri pure, majoritatea certificate DOC.


Regasim soiuri de struguri variate, pentru vinuri aromate: Busuioaca de Bohotin, Tamaioasa Romaneasca si Muscat Ottonel, pentru vinuri albe: Zghihara, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Feteasca Alba, Feteasca Regala, Aligote, precum si soiuri pentru vinuri rosii: Feteasca Neagra, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir si Merlot.

 

Aici, la Averesti, este ingrijita cea mai mare plantatie de Busuioaca de Bohotin din Romania, de 105 Ha, si cea mai mare plantatie de Zghihara de Husi, de peste 30 ha.

 


Terroir

Unicitatea vinurilor de la Averesti este data de locul lor de obârșie si potentata de pasiunea cu care ingrijim si protejam viile.

Altitudinea ridicată, solul mai acid, de padure, climatul răcoros, îngheturile si brumele, timpurii toamna si tarzii primavara, toate aceste conditii vitrege pentru alte plante, dau nastere unui microclimat ideal viilor, care pastreaza aciditatea si favorizeaza complexitatea aromei in struguri.

 

Expunerea sudica, perioada lunga de stralucire a soarelui de circa 4.000 ore in perioada 1 martie – 31 octombrie (durata de activitate vegetala a vitei-de-vie), mineralele si sarurile din solul brun-roscat, fac ca recoltele de struguri din podgoria Domeniilor Averesti sa fie de o calitate deosebita si aproape imposibil de obtinut in alte zone ale tarii.


 

Vinurile

Numai aici, in Moldova cea vesela si generoasa, tara a basmelor si a legendelor, se puteau naste vite nobile romanesti precum Zghihara si Busuioaca, adevarate bijuterii ale patrimoniului oenologic romanesc vechi.


 

Busuioaca de Bohotin “Unicornul vinurilor Domeniilor Averesti”

Strugure nativ romanesc, foarte rar, la nivel mondial mai sunt doar 4-5 soiuri din care se obtine vin roze in mod direct.

Am avut ambiția să producem din acest soi, considerat bijuterie, diferite tipuri de vin și cupaje inedite (Busuioacă de Averești cu Fetească Neagră), în stil clasic, dar și cu inflexiuni din Lumea Nouă.

 


Zghihara de Husi “Vinho Verde romanesc”

Soi de legenda al patrimoniului autohton, delicat, proaspat, acidulat, cu arome vezi, ierbale si citrice, foarte asemanator cu atat de la moda, acum, Vinho Verde. 

 

Zghihara de Averesti este pe masura povestilor ce se spun despre ea, ca a fost mereu printre vinurile favorite ale aristocratiei vremurilor.

 

Dar pe langa vinurile roze aromate si cele albe care se bucura de apreciere si succes, la Averesti, calitatile unice ale climei si ale solului confera vinurilor rosii fineţe, taninuri lejere, culoare vie, arome florale si un gust crocant si fructuos.

 

Vinurile de Averesti, Busuioaca si Zghihara, in special, au cucerit medalii internationale – Rose du Monde, IWSC etc.

 

 

Selectia NATIVUS  / NATIVA 

Expresia terroir-ului

 

Cultura Cucuteni

A creat de-a lungul timpului, pe langa misterul civilizatiei, un specific local si numeroase repere vizuale inconfundabile si specifice zonei in care cresc strugurii podgoriei Averesti.

Din aceasta cultura vizuala, am ales cateva elemente: simbolul Recoltei, simbolul Dealurilor si simbolul Protectiei, elemente care exprima legatura ritualica a oamenilor zonei cu natura.

Sub semnul celor trei simboluri, dependent prin fragilitatea sa de echilibrul dintre ele, sta VINUL.

 

Definirea stilului pentru vinurile NATIV de Averesti este rezultatul unei munci minuțioase, al selecției precise a microterroir-ului si parcelelor, si la variate si moderne tehnici de vinificatie.

Toata aceasta experienta s-a transformat o selectie de vinuri care reflecta cu fidelitate expresia clasica a traditiei, caracterului si nobletei vinurilor Domeniilor Averesti, fiind apreciate de catre cei mai exigenti critici.

Maturarea in baricuri a fost folosita doar pentru vinurile rosii si Chardonnay pentru a aduce un plus de complexitate si eleganta.

 

 

Selectia HERB

„Vinuri delicioase cu arome unice”

 

Colectia ne descopera valoarea incontestabila a vinurilor aromate din soiuri romanesti si ne dezvaluie parfumuri fine de plante aromatice, delicate, potentate de o prospetime unica.

 

Diversitatea colectiei, originalitatea cupajelor, aromele vibrante, toate au fost gandite avand ca referinta gusturile si asteptarile generatiei “Y - millenials” care acum isi doresc sa descopere valorile autentice romanesti reinterpretate in stil modern. 

 

Chiar de la prima degustare o sa intelegeti de ce aceasta selectie poarta numele Herb.

 

*Herb este denumirea veche romaneasca pentru blazon sau neam nobil, si tot Herb este definit de Oxford dictionary ca fiind cuvantul generic pentru plantele aromatice.

 


Colectia DIAMOND

“The Joy of Living”

 

Noi, la Domeniile Averesti, credem ca „The Joy of Living” se gaseste pretutindeni, dar e doar pentru cei ce sunt dispusi sa o caute.

Faptele și gesturile importante sunt adesea simple. Nu lasă loc de vorbe goale. Cand vrei sa iti manifesti pretuirea, bucuria vietii se arata generoasa si imbietoare.

Luati-va prietenii, turnati Diamond Domeniile Averesti in pahare elegante si lasati magia aromelor sa va invaluie delicat, odata cu efervescenta unei seri perfecte!

 

Diamond de la Domeniile Averesti, să spunem gusturilor pe nume!